wrapper

Nou!

Articole filtrate dupa data: Mar. 2015 - Consultanta fonduri europene |Accesare fonduri nerambursabile |Fonduri UE IMM

Potrivit statisticilor, pomicultura a luat cele mai puţine fonduri europene. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că ar fi disponibile fonduri europene pentru pomicultură în jur de 250 de milioane de euro.

Ministerul Agriculturii speră ca prin „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”, cu fonduri europene, să revitalizeze pomicultura din România. Pentru a obţine fonduri europene pentru pomicultură puteţi apela la forma de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Aveţi la dispoziţie măsura „121 – modernizarea exploataţiilor agricole” sau, dacă sunteţi tânăr, „112- tinerii fermieri”.  Uniunea Europeană va aproba până la jumătatea lunii aprilie, o variantă finală a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, care este valabil până în anul 2020. Prin PNDR 2014 – 2020, România are alocată o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro vin din fonduri europene, iar 1,347 de miliarde sunt de la bugetul de stat.

Potrivit documentelor de la Ministerul Agriculturii, cheltuielile eligibile sunt limitate la:

a) Reconversia plantaţiilor existente, inclusiv costurile pentru defrişare, materiale de plantare, sisteme de susţinere, pregătirea solului, lucrări de plantare, plase antigrindină şi drumuri de exploatare.

b) Înfiinţarea de plantaţii pomicole, inclusiv costurile pentru materiale de plantare, sisteme de susţinere, pregatirea solului, lucrări de plantare, plase antigrindină şi drumuri de exploatare.

c) Înfiinţarea de plantaţii cu material săditor şi portaltoi, 6 inclusiv costurile pentru materiale de plantare, sisteme de susţinere, pregătirea solului, lucrări de plantare, plase antigrindină şi drumuri de exploatare.

d) Construcţia, modernizarea şi dotarea spaţiilor de depozitare şi a unitatilor procesare la nivelul exploataţiei.

e) Achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de maşini/utilaje şi echipamente noi, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv.

f) Achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de mijloace de transport compacte, frigorifice, inclusiv remorci si semiremorci specilizate în scopul comercializării produselor în cadrul lanţurilor scurte.

g) Amenajarea, construcţia şi dotarea spaţiilor de desfacere din cadrul exploataţiei.

h) Investiţii care vizează îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale exploataţiilor pomicole (creşterea eficienţei energetice a clădirilor, modernizarea şi infiinţarea sistemelor de irigaţii la nivelul exploataţiilor, achiziţionarea de instalaţii de producere şi utilizare a energiei regenerabile la nivelul exploataţiei).

i) Achiziţionarea sau dezvoltarea de software şi achiziţionarea de brevete, licenţe, drepturi

Masura 6.5
Schema pentru micii fermieri

Submasura are in vedere sprijinirea micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din pilonul 1 pentru cel putin un an si care se angajeaza sa transfere definitiv altui fermier intreaga lor exploatatie si drepturile de plata corespunzatoare. Conform datelor APIA din 2011, o estimare a potentialilor beneficiari atingea 840.000 fermieri.PNDR Masura 4.2

Aceasta masura are in vedere cedarea terenurilor in mod voluntar de catre unii fermieri in favoarea altor fermieri, in scopul facilitarii comasarii terenurilor si, in consecinta, alaturi de alte masuri conduce la restructurarea fermelor. In acelasi timp masura va prioritiza acei fermieri care cedeaza o exploatatie cu o suprafata mai mare si in acele zone in care terenul are un potential ridicat. Astfel, aceasta masura are o puternica legatura cu masurile care vizeaza investirile in ferma, sprijinindu-le in favoarea restructurarii si cresterii competitivitatii.

Submasura raspunde nevoii privind restructurarea si modernizarea fermelor mici, in ferme orientate catre piata, Prioritatea 2 A si ar putea fi activata incepand cu anul 2016. astfel incat sa existe minimum un an de sprijin pentru micii fermieri din Pilonul I.

Beneficiari
Fermierii eligibili care au participat, cel putin un an, la schema pentru micii fermieri conform R 1307/2013.
Costuri eligibile
Vor fi reprezentate de platile anuale pentru fermierii eligibili in cadrul schemei pentru micii fermieri, conform Regulamentului 1307/2013, care isi transfera definitiv exploatatia lor catre o alta ferma.
Conditii de eligibilitate
- Solicitantul a aplicat cel putin un an schema de micii fermieri din Pilonul I la momentul depunerii cererii de finantare
- Solicitantul se angajeaza sa transfere definitiv* altui fermier intreaga lui exploatatie si drepturile de plata corespunzatoare
*transferul definitiv se poate realiza atat prin acte care sa confere un drept real de proprietate, cat si prin arenda pentru o perioada de minimum 20 de ani.

Modalitate de plata
Plata se face anual

Valoarea sprijinului este echivalentul a 120% din cuantumul anual al sprijinului acordat pe schema de micii fermieri din pilonul 1.

Data lansare:

-MARTIE 2015

Primele doua masuri de finantare pe noul Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR) vor fi deschise pe 25 martie 2015, iar ghidurile solicitantului se vor publica pâna la finele acestei saptamâni, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi.

"Noi suntem pregatiti sa lansam pe 25 martie, de Buna Vestire (n.r. sarbatoare crestina celebrata în data de 25 martie a fiecarui an) primele sesiuni de depunere de proiecte pe doua masuri, tineri fermieri si investitii în ferme, plus cele trei angajamente pe plati directe care sunt parte din cererea unica de la APIA: agromediu si clima, agricultura ecologica si platile pentru zone care se confrunta cu constrângeri naturale. Spre finalul saptamânii o sa avem pe site si ghidurile solicitantului pentru consultare pe ambele masuri".

Acesta a precizat ca Ministerul Agriculturii a trimis catre avizare toata legislatia nationala aferenta pentru deschiderea primelor sesiuni din noul program, fiind deja stabilite în Comitetul de Monitorizare toate criteriile de selectie si punctajele.

"Am dat drumul pe traseul de avizare Hotarârii de Guvern similare cu cea din programul trecut, ordinelor de ministru pentru lansarea sesiunilor si pentru criteriile de selectie. Am stabilit toate criteriile de selectie împreuna cu grupul de lucru din Comitetul de Monitorizare, precum si punctajele cu toti fermierii si asociatiile din agricultura. Practic, suntem pregatiti sa lansam primele doua masuri din program pe 25 martie", a adaugat George Turtoi.

România are alocata prin PNDR 2014 — 2020 o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite tarii noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.

Despre noi

SC POS CONSULT SRL este o firma cu capital romanesc ce furnizeaza servicii specifice in domeniul consultantei in afaceri si management.
POS CONSULT este formata dintr-o echipa tanara, dinamica, de profesionisti care si-au propus sa vina in sprijinul intreprinzatorilor din Romania, prin identificarea celor mai bune solutii si a oportunitatilor viabile de afaceri.

Investitii cu fonduri UE

  Viticultura - Masura: 121 - Modernizarea ...
  Centru de afaceri(business center)-POR ...
POS CCE DMI. 3 - Sustinerea e-economiei ...