wrapper

Nou!

A fost aprobata versiunea finala a Ghidului general pentru POR 2014-2020

Versiunea finala a Ghidului general pentru Programul Operational Regional 2014-2020 a fost aprobata, prin ordin al ministrului dezvoltarii regionale si administratiei publice. Pentru aprobarea documentului a fost parcursa procedura de consultare publica, in urma careia au fost primite numeroase observatii si comentarii care au fost luate in considerare pentru finalizarea Ghidului.

Ghidul Solicitantului Conditii generale pentru accesarea fondurilor in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 cuprinde informatii generale, prezentate sintetic, despre POR 2014-2020, sistemul de management al programului, ajutorul de stat si instrumentele financiare aplicabile, despre apelurile de proiecte, inclusiv despre modalitatea de completare si depunere a cererilor de finantare, despre criteriile comune de eligibilitate, precum si o descriere susccinta a etapelor de verificare, evaluare, selectie, contractare a proiectelor.

Programul Operational Regional (POR), gestionat de MDRAP in calitate de Autoritate de Management, este unul dintre cele 7 programe operationale din generatia 2014-2020 implementate in Romania, cofinantate din fondurile europene structurale si de investitii. Cu o alocare financiara de 8,25 miliarde de euro pentru cele 11 axe prioritare (plus axa 12 - Asistenta Tehnica), POR 2014-2020, adoptat pe 23 iunie 2015, este programul cu cea mai mare contributie la dezvoltarea regionala a Romaniei.

Programul va continua sa finanteze investitii din perioada 2007-2013: infrastructura sociala, de sanatate si educationala, IMM-uri, drumuri judetene si turism, dar va finanta si noi categorii de proiecte fata de programul precedent: reabilitarea termica a cladirilor publice, lucrari de cadastru si centre de transfer tehnologic.

Ghidul poate fi consultat aici.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Infiintare/modernizare fabrica de incaltaminte

Infiintare / modernizare fabrica de incaltaminte

POS CCE Operatiunea 1.1.1 – „Sprijin pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii tangibile si intangibile" din cadrul Axei prioritare 1 – „Un sistem de productie inovativ si ecoeficient"

Eligibilitatea solicitantului
Solicitantul este societate comerciala din categoria IMMurilor.

Locul de implementare a proiectului (investitiei)
Proiectul (investitia) se poate implementa/realiza în mediul urban sau rural.

Proiecte eligibile:

  • Extinderea unei linii de productie;
  • Diversificarea/Modernizarea activitatii prin achizitionarea de utilaje si echipamente;
  • Demararea unei noi activitati sau diversificarea activitatii actuale.
  • Constructii/achizitii constructii industriale (hale) necesare pentru amplasarea echipamentelor / instalatiilor achizitionate în cadrul proiectelor.

Domeniul de activitate în care se realizeaza investitia:
Sunt finantate investitii numai în anumite domenii de activitate (vezi mai jos lista domeniilor de activitate eligibile, pe clase CAEN).

Ø Categoria B – Industria extractiva (cu exceptia codurilor 051 - Extractia carbunelui superior, 052 - Extractia carbunelui inferior, 061 - Extractia petrolului brut, 062 - Extractia gazelor naturale, 0721 - Extractia minereurilor de uraniu si toriu, 0892 - Extractia turbei, 091 - Activitati de servicii anexe extractiei petrolului brut si gazelor naturale, 099 - Activitati de servicii anexe pentru extractia mineralelor);

Ø Categoria C – Industria prelucratoare (cu exceptia codurilor 101 - Productia, prelucrarea si conservarea carnii si a produselor din carne, 102 - Prelucrarea si conservarea pestelui, crustaceelor si molustelor, 103 - Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor, 104 - Fabricarea uleiurilor si a grasimilor vegetale si animale, 105 - Fabricarea produselor lactate, 106 - Fabricarea produselor de morarit, a amidonului si produselor din amidon, 107 - Fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase, 108 - Fabricarea altor produse alimentare, 109 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor, 110 - Fabricarea bauturilor, 120 - Fabricarea produselor din tutun, 191 - Fabricarea produselor de cocserie, 192 Fabricarea produselor obtinute prin prelucrarea titeiului, 2051 - Fabricarea explozivilor, 206 - Fabricare fibrelor sintetice si artificiale, 241 - Productia de metale feroase sub forme primare si de feroaliaje, 242 - Productia de tuburi, tevi, profile tubulare si accesorii pentru acestea din otel, 243 - Fabricarea altor produse prin prelucrarea primara a otelului, 2451 - Turnarea fontei, 2452 - Turnarea otelului, 254 - Fabricarea armamentului si munitiei, 2591 - Fabricarea de recipienti, containere si alte produse similare din otel, 301 - Constructia de nave si barci, 304 - Fabricarea vehiculelor militare de lupta, 331 - Repararea articolelor fabricate din metal, repararea masinilor si echipamentelor, 332 - Instalarea masinilor si echipamentelor industriale);

Ø Categoria E – Distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (cu exceptia codurilor 360 - Captarea, tratarea si distributia apei, 370 - Colectarea si epurarea apelor uzate, 381 - Colectarea deseurilor, 382 - Tratarea si eliminarea deseurilor, 390 - Activitati si servicii de decontaminare);

Activitati eligibile
Cheltuieli pentru achizitia de bunuri:

  • instalatii, utilaje si echipamente;
  • mijloace de transport tehnologice (pentru Industria extractiva).

Cheltuieli pentru achizitia de imobilizari necorporale (maxim 50% din totalul cheltuielilor eligibile) precum:

  • aplicatii informatice;
  • brevete, licente si know-how, solutii tehnice nebrevetate, inclusiv software legat de procesul de productie si cerintele manageriale ale intreprinderii si in stricta legatura cu echipamentele achizitionate prin proiect
  • Cheltuieli cu serviciile de consultanta in limita a 10% din valoarea eligibila a proiectului

Gradul de finantare
Variaza in functie de regiunea de dezvoltare in care se va implementa proiectul astfel:

  • Intreprinderi mici – finantare nerambursabila intre 70% din valoarea eligibila a proiectului;
  • Intreprinderi mijlocii – finantare nerambursabila intre 60% din valoarea eligibila a proiectului;
  • Intreprinderi mari – finantare nerambursabila intre 50% din valoarea eligibila a proiectului;

Valoarea maxima a finantarii nerambursabile
Variaza in functie de categoria in care se incadreaza societatea astfel:

  • 4,5 milioane euro (echivalent în lei) pe proiect pentru întreprinderi mari;
  • 1,5 milioane euro (echivalent în lei) pe proiect pentru IMM;

Infiintare/modernizare fabrica de detergenti

Infiintare / modernizare fabrica de detergenti

Infiintare/modernizare fabrica prelucrare profile PVC

POSCCE Operatiunea 1.1.1 – „Sprijin pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii tangibile si intangibile" din cadrul Axei prioritare 1 – „Un sistem de productie inovativ si ecoeficient"

Despre noi

SC POS CONSULT SRL este o firma cu capital romanesc ce furnizeaza servicii specifice in domeniul consultantei in afaceri si management.
POS CONSULT este formata dintr-o echipa tanara, dinamica, de profesionisti care si-au propus sa vina in sprijinul intreprinzatorilor din Romania, prin identificarea celor mai bune solutii si a oportunitatilor viabile de afaceri.

Investitii cu fonduri UE

  Viticultura - Masura: 121 - Modernizarea ...
POS CCE Axa III DMI 3 - Sustinerea e-economiei ...
Ferma gaini ouatoare / carne - Masura 121 -FEADR ...