wrapper

Nou!

Greseli in accesarea fondurilor structurale europene


Pentru ca cererea de finantare sa nu fie respinsa, solicitantii trebuie sa respecte toate conditiile din ghid. Documentatia incompleta, supraestimarea costurilor eligibile si calculul incorect al bugetului sunt cele mai des întâlnite greseli în atragerea fondurilor.

Multi dintre cei care au solicitat sprijin nerambursabil de la Uniunea Europeana sunt de parere ca procedura de accesare a finantarii este prea birocratica, iar întocmirea dosarului presupune un procedeu extrem de laborios. Si totusi, acest demers ar putea fi mult mai usor de parcurs daca cei interesati ar urma pas cu pas cerintele din ghidul solicitantului. În plus, greselile celorlalti ar putea fi învataminte pentru ei. Va prezentam mai jos câteva dintre cele mai frecvente erori comise în solicitarea finantarii.

Astfel, cererile scrise de mâna vor fi întotdeauna respinse, întrucât, asa cum se specifica în ghid, ele trebuie sa fie scrise la calculator, potrivit portalului fonduri-structurale.ro. În plus, o documentatie incompleta atrage dupa sine pierderea posibilitatii de a atrage fonduri. Solicitantii trebuie sa includa în dosarul pe care îl depun toate actele enumerate în „Lista de verificare a documentelor suport din formularul de cerere de finantare“ din ghid.

Nu supraestimati costurile!

Sansele de a primi sprijin de la UE scad si în conditiile în care costurile eligibile sunt supraestimate. De exemplu, pentru o masina estimata la un cost de 35.000 de euro, Comitetul de evaluare ar putea reduce bugetul alocat pentru acest articol bugetar, fara a reloca sumele la o alta linie bugetara. În acest caz, apare riscul ca volumul finantarii nerambursabile sa coboare sub limita minima indicata în ghid si sa se respinga din acest motiv cererea.

De asemenea, trebuie avut în vedere ca bugetul sa se încadreze atât în limita superioara, cât si în cea inferioara a finantarilor nerambursabile si ale procentajului de cofinantare a proiectului. si greselile de calcul al bugetului îi pot descalifica pe cei care vor fonduri de la Uniune.

Acest lucru se poate întâmpla atunci când suma efectiva a liniilor bugetare defalcata este diferita de suma solicitata sau când foaia de calcul al bugetului nu cuprinde decât valoarea finala a sumei solicitate, desi toate liniile bugetare trebuie completate si calculate. În plus, trebuie sa existe o compatibilitate între buget si metodologie.

Unii solicitanti justifica sumele pe care le cer, dar fara sa existe o corelatie între acestea si activitati. O alta greseala frecventa în accesarea fondurilor europene este durata incorecta a proiectului.

Activitati si solicitanti eligibili
Pentru a nu rata sansa de a accesa fondurile de la UE, cei interesati trebuie sa se asigure ca fac parte din categoria solicitantilor eligibili si ca vor desfassura activitati ce apar descrise în capitolul „Eligibilitatea proiectelor – Sectiunea Tipul activitatilor“ din ghid.

De asemenea, solicitantul trebuie sa demonstreze ca proiectul lui este eligibil si în ceea ce priveste grupurile tinta. Acestea trebuie sa fie clar definite, iar terminologia folosita în întreaga cerere de finantare sa fie aceeasi. De exemplu, nu este indicat ca termenul „cursant“ sa fie înlocuit cu „student“, întrucât este posibil ca acesta din urma sa nu desemneze un grup tinta eligibil.

Conditii pentru solicitant
Sa nu fie în stare de faliment sau de lichidare, sa nu fi încheiat întelegeri cu creditorii, sa nu-si fi suspendat activitatea, iar afacerile acestora sa nu fie administrate de catre instante.
Sa nu fi fost condamnati pentru abuz în serviciu printr-o hotarâre ce are autoritate de lucru judecat.
Sa-si fi îndeplinit obligatiile legate de plata contribu?iei la asigurari sociale sau de plata impozitelor în conformitate cu prevederile legale ale tarii în care îsi desfasoara activitatea sau ale tarii careia îi apartine Autoritatea Contractanta sau cu cele ale tarii în care urmeaza sa se deruleze contractul.

Programul Operational Sectorial POS

 

Obiectivul general al PO Sectorial consta în sprijinirea unei dezvoltari economice, sociale, echilibrate teritorial si durabile a Regiunilor României, corespunzator nevoilor lor si resurselor specifice, prin concentrarea asupra polilor urbani de crestere, prin îmbunatatirea conditiilor infrastructurale si ale mediului de afaceri pentru a face din regiunile României, în special cele ramase în urma, locuri mai atractive pentru a locui, a le vizita, a investi si a munci.

Obiective specifice:

  • Cresterea rolului economic si social al centrelor urbane, prin adoptarea unei abordari policentrice, în vederea
    stimularii unei dezvoltari mai echilibrate a Regiunilor
  • Îmbunatatirea accesibilitatii Regiunilor si în particular a accesibilitatii centrelor urbane si a legaturilor cu zonele înconjuratoare
  • Cresterea calitatii infrastructurii sociale a Regiunilor
  • Cresterea competitivitatii Regiunilor ca locatii pentru afaceri
  • Cresterea contributiei turismului la dezvoltarea Regiunilor

 

 

AXE PRIORITARE TEMATICE:


AXA PRIORITARA 1 - Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - potentiali poli de crestere

1.1. Planuri integrate de dezvoltare urbana implementate prin proiecte din urmatoarele domenii:

br>A. Reabilitarea infrastructurii urbane si îmbunatatirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban
B. Dezvoltarea durabila a mediului de afaceri
C. Reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuintelor sociale si îmbunatirirea serviciilor sociale


AXA PRIORITARA 2 - Îmbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale

 

      2.1 Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane ? inclusiv constructia/reabilitarea soselelor de centura

AXA PRIORITARA 3- Îmbunatatirea infrastructurii sociale

 

      3.1 Reabilitarea /modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate

 

      3.2 Reabilitarea /modernizarea / dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale

 

      3.3 Îmbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru interventii în situatii de urgenta

 

      3.4 Reabilitarea /modernizarea/ dezvoltarea si echiparea infrastructurii preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua

AXA PRIORITARA 4- Sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri regional si local

 

      4.1 Dezvoltarea durabila a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanta regionala si locala

 

      4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate si neutilizate si pregatirea pentru noi activitati 4.3 Sprijinirea dezvoltarii microîntreprinderilor

AXA PRIORITARA 5 - Dezvoltarea durabila si promovarea turismului

 

      5.1 Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, precum si crearea/modernizarea infrastructurilor conexe

 

      5.2 Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabila a resurselor naturale si pentru cresterea calitatii serviciilor turistice

 

      5.3 Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare în scopul cresterii atractivitatii României ca destinatie turistica

AXA PRIORITARA 6 - Asistenta tehnica

      6.1 Sprijinirea activitatilor pentru implementarea, managementul si evaluarea POR

 

    6.2 Sprijinirea activitatilor de publicitate si informare privind POR

Infiintare / modernizare abator

 

Nota
Pentru infiintare abator prin fondurile europene codul CAEN principal al activitatii este 1011 -"Prelucrarea si conservarea carnii"

Beneficiari

-Micro-intreprinderi si Intreprinderi Mici si Mijlocii - definite in conformitate cu Recomandarea (CE) nr. 361/2003;
-Alte intreprinderi care nu sunt micro-intreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii, definite in conformitate cu art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care au mai putin de 750 angajati sau cu o cifra de afaceri care nu depaseste 200 milioane euro.

Cheltuieli eligibile

- Constructii noi si/sau modernizarea cladirilor folosite pentru procesul de productie, inclusiv constructii destinate protectiei mediului, infrastructura interna si utilitati, precum si bransamente si racorduri necesare proiectelor;
- Constructii noi si/sau modernizari pentru depozitarea produselor, inclusiv depozite frigorifice en-gross;
- Achizitionarea sau achizitionarea in leasing de noi utilaje, instalatii, echipamente, aparate si costuri de instalare;
- Investitii pentru imbunatatirea controlului intern al calitatii materiei prime, semifabricatelor, produselor si subproduselor obtinute in cadrul unitatilor de procesare si marketing;
- Investitii pentru producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile;
- Achizitionarea sau achizitionarea in leasing de noi mijloace de transport specializate, necesare activitatii de productie si marketing, identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ.

Beneficiarii acestei masuri pot solicita Agentiei de plati plata unui avans in cuantum de pana la 20% din ajutorul public pentru investitii, conform articolului 56 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 privind regulile de aplicare ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind acordarea sprijinului pentru dezvoltare rurala din FEADR, iar plata este conditionata de constituirea unei garantii bancare sau a unei garantii echivalente, corespunzatoare unui procent de 110% din valoarea avansului.

Garantia depusa se elibereaza numai in cazul in care Agentia de plati stabileste ca suma cheltuielilor efectuate care corespund sprijinului public pentru investitii a depasit valoarea avansului. Potentialii beneficiari ai acestei masuri au la dispozitie facilitatile financiare conform pachetului de acte normative pentru creditarea si garantarea investitiilor, care este in vigoare pana in anul 2009, in special pentru asigurarea cofinantarii proiectelor realizate din fondul SAPARD, intitulat Programul „Fermierul” care a constituit principalul instrument pentru cresterea absorbtiei fondurilor de pre-aderare.
Aceste scheme de ajutor vor continua pana la sfarsitul anului 2009, cand isi inceteaza existenta. Din anul 2010 programul va fi amendat si se vor introduce operatiuni de inginerie financiara sustinute prin FEADR sub forma schemelor de garantare, in vederea inlocuirii schemelor actuale. Continutul exact al acestor scheme, resursele financiare alocate din FEADR si detaliile privind implementarea acestora vor fi introduse printr-o modificare a programului in anul 2010. Verificarea respectarii intensitatii maxime a ajutorului se va face inaintea semnarii contractului de finantare.


Obiective

  • Imbunatatirea si optimizarea fluxurilor de productie, prelucrare si marketing a produselor agricole si forestiere (de exemplu: cresterea randamentului de procesare);
  • Crearea si/sau modernizarea retelelor locale de colectare, a capacitatilor de receptionare, depozitare, conditionare, sortare si ambalare a produselor agricole si forestiere (de exemplu: prelungirea perioadei de pastrare, cresterea calitatii produselor);
  • Introducerea de tehnologii si procedee pentru obtinerea de noi produse, care sa satisfaca diferitele cerinte ale consumatorilor (de exemplu: diversificarea gamei de produse);
  • Imbunatatirea productiei, procesarii si marketingului produselor cu standarde de calitate superioare, inclusiv produsele ecologice;
  • Imbunatatirea controlului intern al calitatii materiei prime, semifabricatelor, produselor si subproduselor obtinute in cadrul unitatilor de procesare si marketing (de exemplu: cresterea sigurantei alimentare).



Volumul sprijinului:

Pentru microintreprinderi si intreprinderi mici si mijlocii cuantumul sprijinului este de 50% din valoarea eligibila a investitiei, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 2.000.000 Euro/proiect.
Cuantumul sprijinului este de 50% din valoarea eligibila a investitiei, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 3.000.000 Euro/proiect pentru investitiile care apartin unei forme asociative si care deservesc membrii acesteia.
Intensitatea sprijinului pentru regiunea Regiunea de dezvoltare 8 Bucuresti –Ilfov se limiteaza la 40% din valoarea eligibila in conformitate cu art. 28(3) din Regulamentul 1698/2005 si cu Harta de Ajutor Regional.

Pentru alte intreprinderi: Cuantumul sprijinului este de 25% din valoarea eligibila a proiectului, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 2.000.000 Euro/proiect.
Intensitatea sprijinului pentru regiunea Regiunea de dezvoltare 8 Bucuresti–Ilfov se limiteaza la 20% din valoarea eligibila conform art. 28(3) din Reg. 1698/2005. Sprijinul acordat in cadrul acestei masuri pentru operatiunile prevazute la art. 36 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene nu va fi cumulat cu niciun alt ajutor de stat in intelesul art. 87 (1) din Tratat, sau cu alta contributie a statului membru, daca o astfel de cumulare ar conduce la depasirea intensitatii maxime a sprijinului stipulata de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.
Verificarea respectarii intensitatii maxime a ajutorului se va face inaintea semnarii contractului de finantare.

Finantare

Alocarea financiara a masurii pentru perioada 2007-2013:
Cost total: 2.708.792.184 Euro
Cheltuiala publica: 1.071.174.126 Euro
Tipul sprijinului: - Public nerambursabil.

Justificare referitoare la necesitatea sprijinului pentru standardele comunitare nou introduse
Sprijinul pentru standardele comunitare nou introduse este acordat intreprinderilor pentru a li se permite o perioada de timp corespunzatoare in vederea pregatirii indeplinirii conformitatii cu standardele comunitare. Desi termenul limita pentru adoptarea majoritatii standardelor a fost pana la data aderarii, s-a constatat faptul ca pregatirea necesita un timp mai indelungat. In plus, pentru indeplinirea standardelor este necesara o sursa financiara semnificativa, care implica desfasurarea de activitati economice fara obtinere de venituri, si din acest motiv intreprinderile nu-si pot permite sa realizeze astfel de investitii. Introducerea celor mai multe dintre standardele din lista va contribui la protectia mediului. Acest lucru demonstreaza ca este necesar ca intreprinderile sa fie sprijinite pentru realizarea acestor investitii.
Principala posibilitate de a sprijini intreprinderile este PNDR 2007-2013. In perioada de gratie de trei ani acordata pentru indeplinirea conformitatii cu standardele mentionate, intreprinderile pot solicita sprijin si isi pot finaliza investitiile necesare pentru conformitatea cu aceste standarde.

Investitii eligibile:
abator,hale abator,utilaje abator:Echilibratoare,Electropalan,Tun evacuare material organic, Fierastrau taiere stern,Sterilizatoare,Dispozitive asomare etc.. Nu esti sigur daca te incadrezi ca potential beneficiar ? Acceseaza linkul de mai jos, completeaza formularul online si vei primi un raspuns de la un specialist in fonduri nerambursabile.Acesta informare este GRATUITA si NU implica nici o obligatie contractuala sau financiara din parte dvs.


Despre noi

SC POS CONSULT SRL este o firma cu capital romanesc ce furnizeaza servicii specifice in domeniul consultantei in afaceri si management.
POS CONSULT este formata dintr-o echipa tanara, dinamica, de profesionisti care si-au propus sa vina in sprijinul intreprinzatorilor din Romania, prin identificarea celor mai bune solutii si a oportunitatilor viabile de afaceri.

Investitii cu fonduri UE

  Viticultura - Masura: 121 - Modernizarea ...
POS CCE DMI. 3 - Sustinerea e-economiei ...
POS CCE Axa III DMI 3 - Sustinerea e-economiei ...